atunci când ești pe cale să părăsești tot ce a însemnat ceva pentru tine în viața asta, în momentul morții formei fizice, te trezești față în față cu ceea ce e dincolo de toate, și acele "toate" par așa de frumoase, și sunt, dar sunt Acum, și au fost Acum, și vor fi Acum, și în acel acum au fost așa de Vii, aceasta este ceea ce a însemnat ceva pentru sufletul nostru, această Viață eternă, Spirit care e mereu cu noi. Nu există separare între nimic, pentru că totul e transformarea eternă a Spiritului.
Știu acum dincolo de mintea logică ce se întâmplă cu o prietenă dragă cu care nu am mai vorbit de mult timp, și am aflat de curând că a murit pe 16 august... M-am rugat pentru ea să meargă înspre Lumină, și am transmis cuvinte din suflet și iubire și îmbrățișare din inimă, din Pacea interioară. Și am primit de multe ori parcă un mesaj înapoi, o Prezență care a transmis și ea ceva, ceva luminos, și parcă orice impresie de tristețe sau suferință se dizolva în acest Adevăr etern, că totul e Iubire și tot ce am iubit vreodată a fost exact această Iubire ce ne animă formele. Noi suntem noi înșiși această Iubire, în Liniște, dincolo de orice nălucă a minții, ne întâlnim cu Viața eternă care animă orice experiență. Mi-a plăcut cum spune în filmul Bagger Vance, Bagger: acolo unde se unește Pământul cu cerul, cu tot ce există, de unde se schimbă anotimpurile, acel loc care a existat mereu și va exista mereu, Caută acest loc cu sufletul...
De curând am asistat la moartea bunicului meu, pentru mine a fost o experiență revelatoare și emoționantă profund. Am simțit cum rugăciunea mea și cuvintele spuse în interior la patul său au fost auzite de sufletul său, pentru că s-a observat o liniștire a sa în ultimele dureri, o liniștire atunci când ne-a simțit acolo și când ne-am rugat fiecare în tăcere.
Am transmis doar recunoașterea adevaratei sale naturi, de spirit etern, lumină din lumină, și îndemnul să fie centrat în inimă, în liniște și bucuros pentru că Dumnezeu îl ține în brațe acum și mereu, și să lase totul în urmă pentru că nu se va separa de acest "tot", ci esența Vieții care a animat acest "tot" ~ familie, prieteni, bucurii, experiențe... ~ , această esență a Vieții e cea care a contat și a fost realitatea experiențelor și Aceasta nu e niciodată separată de noi, este mereu aici și acum, este Prezența noastră, prezența Conștiinței lui Unu, cel care ești. (I am That I am)
Când a fost momentul să îmi iau rămas bun pentru că plecam de la spital, am știut că era ultima dată când îl priveam pe El în ochi în această formă a bunicului meu, și asa a fost, la o zi după a murit și apoi am fost la înmormântare.
Atunci în acel moment de rămas bun, am simțit o așa profunzime a trăirii, o conștientizare a Ceea ce contează cu adevărat. El nu mai putea vorbi clar, dar ochii lui spuneau totul, ceea ce s-a înțeles că ne transmite a fost să ne înțelegem între noi, să fim în pace.
Atunci când m-am apropiat să îi spun Adio :) , mi-a transmis cum a putut ceva, m-am uitat în ochii lui cu această recunoaștere a esenței Sale ce e și în mine, Unul, Același, el s-a oprit puțin din ceea ce transmitea, și s-a uitat câteva secunde profund în ochi, ce vedea? :) ce vedeam... Viața. Acea privire mi-a rămas adânc întipărită în suflet, nu pot să exprim în cuvinte ce am văzut, sufletul său în ultimele momente, luându-și rămas bun, era și nu mai era el, era Prezența sa, recunoașterea a ceea ce contează cu adevărat.
Așa cum în filmul Viața lui Pi, Pi a văzut ceva dincolo de formă în ochii tigrului care l-a acompaniat în călătorie, Ceva... sau nimicul din spatele ceva-urilor.
Bunicul meu mi-a transmis câteva învățaturi, nu am înțeles cuvintele, dar am înțeles ce era în spatele lor, intenția bună :) , și dorința ca să îmi fie bine, așa cum și eu l-am pupat și l-am privit în ochi cu Iubire, și recunoaștere a Vieții, și i-am spus să fie în liniște și bucuros. I-am spus că îl iubesc, și m-am înclinat în poziția Namaste, și el la finalul a ceea ce mi-a transmis a împreunat mâinile la piept ca în rugăciune, ca și cum aceasta era desăvârșirea a ceea ce îmi transmitea, nefiind un om foarte religios, un om de la țară, simplu... Dar ce i-a animat trupul,..., fără limite... , Conștiință a Iubirii de ființe.
A doua zi când am aflat că a încetat din viață, eram în București pe stradă, și m-am întrebat: Unde s-a dus? Unde mergem noi?... răspunsul intuitiv a fost Aici și Acum, înapoi în Conștiință. Cum mai poți vedea pe cineva ca străin dacă realizezi că rudele tale, cei dragi și apropiați ajung înapoi în exprimarea Spiritului prin forme... Toți suntem aceeași familie... În tradiția budistă, se spune să îi privești pe ceilalți ca pe mama ta, pentru că în toate ciclurile de existență fiecare om ți-a fost odată mamă, și astfel să trimiți compasiune și iubire către fiecare ființă. Nu trebuie să faci ceva anume, doar să-ți urmezi chemarea sufletului, și să te rogi din inimă pentru fiecare ființă, aceasta te aduce în starea ta naturală de pace si liniște. Nu înseamnă să te comporți cu toți ca și cum sunt mama ta :)) , aceste învățaturi indică către o conștientizare sublimă.
Acest moment e perfect...
Mi-am dat seama ce importantă e conștientizarea că noi nu interacționăm cu formele, deși forma se vede, dar dacă ne dăm seama că noi nu am interacționa cu un cadavru, dacă ar fi doar corpul meu cu tine nu ai vrea să interacționezi cu el ci l-ai îngropa pentru că ar fi un cadavru, tu interacționezi mereu cu Viața ce animă corpul, ce animă formele. Cine sunt eu? care anim corpul... Cine locuiește corpul? Cine locuiește plantele? Cine locuiește copacul? ...
Cine ești tu?
Unde ești tu acum? Unde ești cu adevărat acum, dacă nu te gândești la o descriere a lui atunci sau acum? Unde? :)