Acum o vreme, am intors spatele mediului in care lucram si in care relationam, mi-a folosit ca experienta, dar unul dintre motivele pentru care am plecat era ca ma simteam prinsa intr-o lume falsa in care eu trebuia sa ma conformez, sa primesc aprobarea celorlalti pentru a avea succes, si astfel eram o marioneta neincrezatoare.
Am spus ca vreau sa ma eliberez. Mama, din propria ei experienta si perceptie mi-a spus ca asa e, ca asta e, dar trebuie sa depindem de parerea celorlalti pentru a avea succes. Am vrut sa ies din aceasta falsitate si am plecat sa imi demonstrez contrariul.
Ceea ce am intampinat trebuind sa ma descurc singura a fost: "am nevoie de acceptarea celorlalti pentru a avea succes". Asta m-a cam zdruncinat si m-a facut sa ma simt si mai neincrezatoare, chiar deprimata. Motivul pentru care am plecat se dovedea a fi gresit. Uite asa am petrecut un timp intr-o contradictie interioara ce ma consuma emotional pe zi ce trecea.
Ceea ce vreau sa spun este ca intentia de a fi libera era cat se poate de corecta, dar nu poti fi liber de ceva daca nu esti si de opusul sau.
Astfel ca o alta perioada am inceput sa functionez putin "la pamant cu increderea in sine" crezand ca da, asta e, trebuie sa depind de parerea celorlalti pentru a avea succes si asta este viata.
Am observat cum primesc pareri pozitive si asta ma facea sa ma simt bine, dar cand primeam pareri negative sau neinteresate ma simteam prost, de-motivata.
Mi-am dat seama ca ceea ce e important de clarificat este: cine sunt eu, si cine sunt ceilalti. Daca privesc lumea ce ma inconjoara prin prisma persoanelor sociale care se cred a fi ceilalti, inseamna ca si eu ma identific cu persoana mea, cu povestea ei, si normal ca trebuie sa ma incadrez normelor sociale si asteptarilor celorlalti pentru ca totul sa imi mearga bine. Asta este sclavia ego-ului.
Doar ca nu poti rezolva ceva de la acelasi nivel de constiinta de la care s-a creat problema, zicea Albert Einstein. Si asa e, tot ego-ul este nemultumit ca nu este independent, si nu accepta dependenta.
Exista o dependenta, exista dependenta de spirit, care este adevarata mea natura si este ceea ce ii misca si pe ceilalti. Astfel ca intrand in armonie cu propria natura, depasind dorinta de a fi libera de opinia celorlalti si dorinta de a fi pe plac celorlalti, ajung fata in fata cu realitatea.
Realitatea functioneaza perfect. Daca ceva faci din suflet, adica daca iti place sa faci ceea ce faci, si daca esti convins ca vrei sa faci acel lucru, atunci Universul care lucreaza prin toate fiintele simtitoare, se pune in miscare si iti raspunde, iti raspunde chiar prin oameni, poate printr-un NU, sau poate printr-un mare DA. In felul asta primesti si feedback din exterior, si esti conectat cu intentia sufletului tau. De fapt de acolo ai nevoie de confirmare, iar ceilalti fac parte din joc, deci e normal sa fii "dependent" de un "da" sau un "nu", in manifestare, dar daca privesti lumea si pe tine ca pe un dans al Gratiei divine, atunci cine e dependent de cine? :)
In aceasta armonie a recunoasterii Sinelui, armonie intre interior si exterior, incepi sa vezi sincronicitatile, cum totul capata sens, lucrurile se aliniaza, ai rabdare cu increderea ca Forta care misca tot lucreaza perfect.
Succesul porneste de la a renunta sa cauti ce nu merge si de ce nu merge, si a cauta sa intelegi unde te poarta Forta Suprema, e ceva perfect care se intampla, unde ma poarta aceasta?
Totul se intampla la momentul potrivit. Cere si ti se va da. Spune (scrie) Universului ceea ce vrei sa faci, sa fii sau sa ai, mergi in directia aceea si fii sigur ca te duce unde trebuie. Momentul prezent e ceea ce conteaza, ce se intampla pe drum, ai increderea in Forta ce te sustine chiar acum, care ti-a dat puterea co-creatiei, puterea de a cere, de a stabili ceea ce vrei, puterea de a visa, de a construi, deci de a te juca, dar pentru a accesa aceasta putere ai nevoie si de un pic de fericire, un pic mai mult :) , ca sa ai energie. Fericirea insa nu se gaseste in alta parte, este foarte simplu de atins, este mereu cu tine, in Prezenta ta, doar renuntarea la ideea de nepotrivit te aduce in perceperea ei, doar renuntarea la grija te aduce in bratele fericirii care oricum te tine mereu in brate, ea este propria ta natura.
In Liniste
citat Eckhart Tolle:
"Primesti acest moment perfect prin recunoasterea perfectiunii acestui moment"
"You get this moment right by recognising the rightness of this moment."
traducere poza de mai jos :) :
"La inceput, uneori pare foarte greu; dar, oo, este asa de simplu sa fii cu Dumnezeu!
Este asa de simplu ca gandirea ta"