Și de unde oare ideea asta? Pai din viață... De câte ori nu ți-ai imaginat ceva, ai mers în direcția aceea și când s-a întâmplat nu era așa de magnific precum credeai pentru că apăreau alte și alte mici probleme sau lucruri de făcut.
Ei bine, asta e realitatea. Chiar așa se întâmplă. Ceea ce îți dorești nu va fi niciodată așa cum îți dorești de perfect. Se poate întâmpla și este foarte bine să mergi în direcția pe care o vrei cu adevărat din suflet. Dar observă în propria experiență că fericirea mult visată din situația aceea nu există în situația aceea...
Poți să zici, da, dar sunt sigur (ă) că dacă acum nu aș fi în situația aceasta și aș fi pe o plajă la mare sau undeva în natură să mă relaxez, aș fi fericit (ă) și m-aș simți mai bine decât acum. Această presupunere este ceea ce ne menține în această hipnoză - văzând doar în viitor, de cele mai multe ori, fericirea sau starea de bine.
Pot să îți spun din proprie experiență că am făcut asta, am oprit lucrul, activitatea pe care o aveam acum câțiva ani, și am mers cu cineva în natură, am petrecut câteva luni așa călătorind, dar îți spun că după câteva săptămâni doar mi-am dat seama că ceea ce am crezut că voi găsi în acel "loc", nu este acolo. Pentru că am pornit cu ideea ca sunt nefericită și că acolo mă voi regăsi...
Acest exemplu e doar un exemplu, poate că în alte circumstanțe o experiență de acest fel este cea mai potrivită.
Ideea mea este că este vorba de o ordine mentală și interioară astfel încât să mergi intuitiv în direcția pe care o vrei. Dar nu te aștepta să te facă fericit (ă). Nu vei găsi niciodată situația perfectă, adică locul de muncă perfect, casa perfectă, relația perfectă... Și chiar "alergarea" după acestea este mirajul iluziei, mirajul Samsarei.
Poți să observi în propria experiență, când stai în locul relaxant de vacanță, dacă tot stai și stai, apare dorința de a reveni la lucru.
Sau de când suntem copii, stăm în vacanță și apoi de abia așteptăm să înceapă școala. Sau mulți pensionari, s-au plâns atât de locul de muncă când lucrau, și apoi când nu mai au activitate se gândesc cu melancolie la momentele de la servici... Aceasta este viața trăită în iluzie, este insatisfacția trăirii vieții.
În primul rând apare din cauza lipsei de auto-observare și observare astfel a ce înseamnă momentele de fericire, cum ne simțim, ce se întâmplă în noi, în minte, în corp, în emoții, de ce apare, e din cauza situației sau e ceva în noi ce se petrece? În primă fază această conștientizare a ce înseamnă de fapt fericirea este ceea ce poate dărâma iluzia în care devenim nefericiți.
Spunea Papaji: Ai nevoie de ceva să devii nefericit, nu ai nevoie de nimic să fii fericit.
Nu-i așa că ai experimentat momente de fericire și când era o experiență plăcută și când era o experiență neplăcută?
De exemplu, eram foarte fericită când eram împreună cu cineva drag, eram foarte atentă la el, nu mai exista nici o judecată a nimic, doar observam ce se petrece în corpul meu, în câmpul energetic.
Eram foarte fericită când mergeam singură pe plajă și auzeam briza mării și nu mă gândeam la nimic.
Eram foarte fericită uneori când urcam pe munte și ma simțeam plină de vigoare, acceptam și senzațiile de durere sau neplăcere fizică și îmi asumam hotărârea de a urca, deci minte liniștită.
Eram fericită când găteam ceva și observam perfecțiunea momentului prezent, fără să judec sau să gândesc că "vai, atât de mult timp pentru gătit când pot să iau ceva preparat", sau "vreau să gătesc toată seara e așa de plăcut"; fără gânduri, deci, despre moment, doar momentul cu gândurile sale naturale, asistate de prezența mea.
Eram fericită când dăruiam ceva cuiva, recunoscând în el prezența a cine sunt eu cu adevărat.
Sunt fericită când am o activitate și sunt una cu ceea ce fac, când pictez în liniște, sau când scriu...
Când sunt în acceptare cu ceea ce se întâmplă acum. Când se aliniază corpul, emoțiile, și gândurile cu Liniștea.
Fără a încerca să oprești ceva sau să continui ceva la nivel psihologic, doar a fi martorul a ceea ce se întâmplă. Lucrurile vin natural, intuiția se manifestă prin calea de mijloc. A respecta momentul de activitate, dar a face pauză când este natural. A schimba activitatea când e momentul, și a sta când e momentul. Când e momentul? Găsește ghidul în inima ta, nu în gândire, deși și gândurile sunt utile uneori, dar există acest echilibru între emoții, corp, minte.
Toate acestea se întâmplă în tine, în Conștiința care ești, altfel nu ai putea sa le vezi cum încep și cum se termina. Trebuie, deci, să fii ceva dincolo de toatea acestea, nu?
Îmi place cum explică Gangaji această predare în fața Adevărului ființei noastre, înseamnă dizolvarea celui care dirijează spectacolul, persoanei interioare care încearcă să managerieze ce se întâmplă, oprește-te din a susține acest control a ce se întâmplă. Acest dirijor/manager este ego-ul care vrea sa controleze nereușind mereu și mereu și astfel adăugându-se nefericirea peste naturalețea deja existentă, fericirea, inteligența divină.
"Găsești acest moment perfect, atunci când recunoști perfecțiunea acestui moment." (Eckhart Tolle)
Urmeaza-ti inima si lasa
aventura sa se dezvaluie